E greu când oamenii în care îți puneai o data baza ajung să îți înfigă mai apoi cuțite pe la spate. Tu înduri, pentru că așa ai fost învățat și educat. „Niciodată să nu uiți de unde ai plecat ” a fost mereu vorba mea și voi tine mereu cont. Tăcerea e cea mai bună armă și tot o dată și o slăbiciune. De ce? Taci, ești criticat. Parca ai fi legat cu mâinile la spate și pus să cari 2 găleți cu apă. Majoritatea care te critica te cunoșteau o data, ca mai apoi când ai încetat să întinzi o mână de ajutor, te arunca în groapa.
Și încercam sa fim penibili in mai toate situațiile. Apoi suntem egoiști pentru binele nostru. Mai departe când cineva ne face bine, și apoi se oprește din a mai face bine, este catalogat în afii un om rău. Ei bine asta se întâmpla frecvent, și lucrurile sunt simple și clare. Oamenii care ii considerai prieteni arunca cu noroi in tine, devenind cei mai aprigi dușmani . De ce ? Pentru ca ti-ai deschis sufletul către ei și mai apoi ei au profitat de slăbiciunile tale .
Mai vine și situația când încerci să fii indiferent însă situația desigur ca deranjează pe persoanele care cândva aveați o conexiune. Indiferența aduce mereu cu ea semne de întrebare pentru persoanele ce ți-o văd:” De ce e indiferent/ă? ; Dacă e indiferent/ă, cu siguranță ascunde ceva? ; Dacă nu îi pasă, înseamnă că îi e ușor să mă bârfească pe la spate?” și multe alte întrebări ce nu își au rostul.
Din punctul meu de vedere, atunci când devi indiferent, normal că totul se oprește la nepăsare și atunci nu își mai găsești rostul să aduci în discuție niște persoane care au plecat din viața ta. Consider ca timpul nu se oprește în loc și că bârfa e pentru omul țăran.
În concluzie, eu, nu îmi umplu capul cu problemele altora. Fiecare le are pe ale lui. Dacă cineva care considera că viața mea e mai importantă decât a lor, le dau liber albitru după proverb „Unde auzi vorbă multă, acolo-i spor puţin, că şiretlicul o îneacă.” Câinii latră, ursul merge.
O ciudata 